Modificările Statutului profesiei de avocat cu privire la publicitate au fost publicate în Monitorul Oficial

Modificările Statutului profesiei de avocat cu privire la publicitate au fost publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr 1055 din 4 noiembrie 2021 a fost publicată Hotărârea  Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România pentru modificarea și completarea Statutului profesiei de avocat.

Modificările vizează capitolul IV, secțiunea 1, subsecțiunea a 4-a privind “Publicitatea în profesia de avocat” și  urmăresc adaptarea Statutului profesiei la prevederile art. 48 din Legea nr. 25/2017, care relaxează normele referitoare la publicitate.

Condițiile ce trebuie îndeplinite de conținutul mijloacelor folosite pentru publicarea informațiilor privind exercitarea profesiei, promovarea profesională și atragerea și dobândirea clientele sunt prevăzute în Anexele XXXIII și XXXIV, care fac parte integrantă din Statut:

– Ghidul privind utilizarea platformelor online de către avocați (Anexa XXXIII)

– Ghidul de bune practice privind publicitatea avocatului și a formelor de exercitare a profesiei (Anexa XXXIV)