Lista finală cu avocații înscrisi la cursuri pentru insolvența persoane fizice.

 

Publicăm lista centralizatoare a avocaților care au fost înscriși la cursurile de pregătire profesională în vederea organizării examenului pentru înscrierea pe Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice

 

Lista atașată a avut în vedere criteriile stabilite de Comisia Permanentă în ședința din data de 11-12 mai a.c. iar regulile în raport de care au fost soluționate și definitivate solicitările privind includerea în listele de înscriere la cursuri au fost cele prevăzute la art. 12 din Legea 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Insolvența persoanelor fizice precum și dovedirea achitării taxei stabilite în ședința Consiliului UNBR din 16-17 februarie 2018 în care s-a hotărât ca un (1) curs să coste 50 lei iar taxa de școlarizare pentru tot modulul (10 cursuri) să fie de 500 de lei.

Datele tehnice de conectare urmează să fie transmise, individual, persoanelor cuprinse în tabelul atașat prezentei comunicări. Lansarea cursurilor va fi anunțată atât prin publicare pe site INPPA cât și prin comunicare pe adresele de email indicate de aplicanți.

Avocații care doresc să semnaleze și să solicite îndreptarea unei eventuale erori materiale privind înscrierea în lista centralizată alăturată prezentei comunicări sunt rugați să contacteze secretariatul INPPA la adresa de email insolventa@inppa.ro

Lista finala cu avocatii inscrisi la cursuri pentru insolventa persoane fizice.(pdf)