Pe data de 24 iunie 2016, a avut loc Prima ediție a „CUPEI AVOCATULUI”, competiție ce s-a desfășurat pe baza sportivă „RAȚ”.
Ramurile sportive la care au participat colegii avocați au fost: fotbal, fotbal-tenis, tenis de câmp, șah și biliard.
La fotbal s-au înscris două echipe: „Voinicii” și „Seniorii”. Au câștigat „Seniorii” cu scorul de 7 – 3.
La fotbal-tenis, locul I a fost ocupat de domnul avocat Neagu Gabriel Adrinel, iar locul II a fost ocupat de domnul avocat Popescu Constantin Sergiu.
La șah, locul I a fost ocupat de domnul avocat Popescu Constantin Sergiu.
La tenis de câmp, locul I a fost ocupat de domnul avocat Dincovici Laurențiu, iar locul II a fost ocupat de domnul avocat Bubatu Mihăiță.
Mulțumim colegilor care au participat la această Primă ediție a „CUPEI AVOCATULUI”!
Vă așteptăm și anul următor, într-un număr și mai mare!
Avocat-organizator: Ion Vespescu