COMUNICAT DE PRESA

Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) a hotărât cu  unanimitate de voturi, în ședința din 1-2 septembrie 2023, declanșarea unei forme de protest extrem pentru conștientizarea rolului și importanței avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a hotărât organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților și implicit ale justițiabililor, cu scopul conștientizării rolului profesiei de avocat și a profesioniștilor avocați în viata sociala a Statului, a societății Civile și a sistemului judiciar.

C.U.N.B.R. a emis un comunicat de presa prin care a sintetizat problemele cu care se confrunta și pentru care protestează avocații.

Astfel, în cadrul campaniei “O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există”, miercuri, 4 octombrie, avocații din toată tara își vor întrerupe activitatea timp de 24 de ore. Prin decizia Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 32/12 septembrie 2023, s-a stabilit ca avocații vor asigura asistență juridică în cauzele urgente, cum ar fi cele cu masuri preventive sau asiguratorii.

În ziua de miercuri, 4 octombrie 2023, Baroul Olt nu va emite împuterniciri avocațiale pentru asistența juridică obligatorie în procesul penal și nu va desemna avocați din oficiu, decât pentru cauzele considerate urgente.

De asemenea, Baroul Olt nu va desemna avocați care să exercite activitatea profesională de asistență judiciară/extrajudiciară gratuită și, respectiv, de curator în procesul non-penal.

Baroul Olt recomandă tuturor membrilor săi să își întrerupă activitatea în ziua de miercuri, 4 octombrie 2023.

BAROUL OLT,

Decan,

avocat Țuluca Dănuț Radu