CSM Slatina este câştigătoarea celei de-a doua ediţii a Cupei Verii la fotbal

CSM Slatina este câştigătoarea celei de-a doua ediţii a Cupei Verii la fotbal, la nivel de amatori. Campioana a obţinut nu numai marele trofeu, ci şi o excursie de patru zile la Poiana Braşov. Însă echipa a decis să doneze contravaloarea acesteia. – http://www.olttv.ro/articole/sport/campioana-a-donat-premiul.html

CUPA VERII

Meciuri intens disputate, goluri spectaculoase şi răsturnări de situaţie. În ultimul act al Cupei Verii la fotbal s-au întâlnit în finala mică echipele Baroul Olt şi Salvatorii, iar în finală au luptat pentru titlu Cool Kids şi CSM Slatina. În urma acestor partide, clasamentul arată în felul următor: locul patru a fost ocupat de Baroul Olt, iar podiumul a fost ocupat de Salvatorii – locul trei, care au învins la penalty-uri, Cool Kids  – locul doi, iar trofeul a ajuns la echipa Primăriei Slatina.

 

Echipa clasată pe locul patru a câştigat un abonament de patru şedinte a câte două ore la terenul sintetic al Colegiului Naţional Ion Minulescu din Slatina, ocupanta locului trei a primit tricouri, short-uri şi o minge pentru întreaga echipă, locul doi  – câte un trening pentru fiecare jucător, iar locul întâi o excursie de patru zile la Poiana Braşov. Campioana a preferat să lase deoparte distracţia şi relaxarea şi să facă un gest nobil, donând contravaloarea excursiei.

 

Pe lângă aceste premii, organizatorii competiţiei au mai acordat diplome celui mai bun portar, în persoana lui Marin Florin de la Cool Kids, golgheterul competiţiei a fost desemnat Ovidiu Goran, de la Baroul Olt şi jucătorul turneului – Calotescu Florică de la CSM Slatina. La cea de-a doua ediţie a Cupei Verii, organizată de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Slatina, au luat startul formaţiile Baroul Olt, Haiducii Sportivi, Amicii, Profesorii, Tricolorii, Mediu, ISJ Olt, Salvatorii, Cool-Kids, Lukoil, CSM Slatina, Alro, Instal Ilias şi Legiunea Straină.